Sonic Youth, Pavement, Tom Waits, Jeff Buckley, P.J. Harvey, Beck, John Frusciante, Frank Zappa, Mircea Florian, Henry Rollins, Radiohead, Syd Barrett, Bob Dylan, John Lennon, Chris Farlowe, Kurt Cobain, Bjork, Nine Inch Nails, Robert Johnson, Tricky, Ani DiFranco, Sergiu Cioiu, Miles Davis, Depeche Mode, John Coltrane, Robert Fripp, Nick Cave, Dave Brubeck, The Cure, Nina Hagen,
UN FURIOS PENTRU TOATE ANOTIMPURILE.
Daniel-Silvian Petre are un trecut de cintaret rock, ehehe, si ce trecut, imi spune prietenul meu Umanschi, ce trecut! Robert Serban isi aminteste de spectacolele de strada ale "Survolajului", formatie condusa de poet. Acum Daniel-Silvian Petre are alta formatie si, probabil, alti fani. Debutantii timisoreni au trecut, de obicei, prin cenaclurile literare, au un stagiu, mai lung sau mai scurt, prin publicatiile culturale. Au citit, citesc literatura, se acomodeaza cu intimplarile vietii literare. Cintaretul are doar exercitiul scenei: jocul, partitura care il exprima si careia, prin prezenta lui, ii da sens.
Cind scriu joc, scena (s.a.m.d.) pot da impresia ca Daniel-Silvian Petre e autorul unui spectacol care, inevitabil, isi are frivolitatea sa. Nimic mai putin frivol decit spectacolul nasterii, al mortii si al iubirii in poezia lui. Joc inseamna pentru el chiar faptul de a fi, impartit (via Gadamer) intre a juca si a fi jucat; intre a juca si a fi jucat se desfasoara o existenta dominata de inertie si moarte: "Cuvintele pe care le vedeti / Se scurg din mine / Cum mortilor / Tacut / Continua sa le creasca/ Unghiile si parul / De sub pamint. (...)"
Un lirism thanatic domina un sir de poeme stimulate de o graba soresciana a rostirii. Moarte, trecere, sinucidere, iata termeni inevitabil legati de raul de a fi. Erotica lui Daniel-Silvian Petre nu ignora simbolurile ascensionale, ingerii, vegetatiile. Sunetele tandre sint acoperite de zgomotul dezastrelor. Nocturnul e impovarat de sunete reale: "Exista nopti cind nu ne putem auzi / Din cauza tacerii / Care urla in noi / Ca un trandafir / Cu spinii pe dinlauntru". Regret ca n-am asistat la nici unul dintre concertele lui Daniel-Silvian Petre. Sunt sigur de autenticitatea lor. De calitatea rostirii, a carei artisticitate e garantata de calitatea sunetului poetic.
Ce ne spune, pe scena, in scena, acest personaj care simte lumea altfel, ca un joc al hazardului? Care isi simte prezenta ca un joc al hazardului? Care este, el insusi, jucat? "Depresive, revoltate, fascinate de propria lor combustie anarhica, scrie Mircea Mihaies in prezentarea cartii, versurile lui D.-S. P. detoneaza straniu, precum un ceasornic biologic al disperarii. Narcis postmodern, poetul isi contempla unicitatea, imaginind feerii barbare, ritmind cinic un scenariu al perditiei." Mi se pare ca Mihaies a fost si nasul volumului botezat asa: "Overdose". O doza mortala de drog poetic, de sunet, de joc. Unul dintre personajele scenariului poetic e Dumnezeu, implorat intr-o rugaciune fara sfirsit - o inutila rugaciune: "Chiar n-ati inteles ca Dumnezeu a venit / Deja de mult / Si Judecata de Apoi / A avut loc in liniste, / Fara microfoane, fara reflectoare? // N-ati in]eles ca noi, / Cei ce-am ramas, nesimtitorii, / Traim acum chiar moartea / Condamnati la viata?"
Fara indoiala, o poezie a efectelor. O poezie care trebuie sa se faca auzita, simtita, suportata de spectatorii, de fanii, de iubitorii acestui Personaj: cintaret, poet, histrion. Narcisul postmodern cultiva stridenta, dar nu intr-un monolog care elimina sunetele paradisiace, metaforele sublime, vocile ingeresti. Acestea sunt repede puse in surdina de cel care regizeaza spectacolul perditiei. In fond, trebuie citat si moto-ul cartii:
OCHII MEI - doua pasari obosite de atita zbor, inventind treptele ca sa coboare
O poezie a sfidarii, fara indoiala. Dar nu una care duce "furia si violenta" pina la ultimele ei consecinte. Daniel-Silvian Petre este cintaretul care isi descopera melodia, tonul, sunetul, cuvintele, versurile, zicerile se supun muzicii rock, scenei in care cel care joaca trebuie sa fie jucat.
CORNEL UNGUREANU
(articol aparut in "Luceafarul", 17.07.1996)
salut, Dan! nu mai stiu nimic de tine de ceva timp. sper sa ne mai intalnim macar prin "ciberspatiu" daca in lumea reala nu prea avem ocazia asa des. astept cu drag un nou concert survolaj in buzau sau bucuresti. toate cele bune
DIRTY SHIRT STUDIO REPORT: Episode 1, Drum Session
Hello there!!!
DIRTY SHIRT revine in forta cu un album, botezat sugestiv: “Same SHIrT Different Day”. Nu fiti nerabdatori, albumu' iese la toamna.
Intre timp, bagati un ochi aici, pentru un prim video cu sesiunea de tobe (Toca, tobashul criminal :) ), undeva in sudul Frantei:
In curand si restu...
Pentru cei care inca n-o fo' pe faza, iute pe myspace si youtube la un "U.B." ("Cine iubeste si lasa" intr-o adaptare dezlantuita) in varianta demo (o sa fie si pe album, don't panic).
ideea e ca auzisem de voi de ceva mai mult timp, din revista pop rock & show, in care erati mentionati voi intr-un articol despre the doors. parca ati zis voi in nu stiu ce context despre morrison "the king is gone but is not forgotten". eram mic pe vremea aia. si apoi v-am vazut la top, apoi v-ati imprietenit cu un prieten foarte bun de-al meu, razvan, cel cu pozele.
nu stiu cum naiba de am descoperit survolaj atat de tarziu. de fapt am facut cunostinta cu voi acum cativa ani la buzau, la top t. ai niste versuri geniale, o lirica bolnava si in acelasi timp expresiva si de un criptic al derizoriului care exprima idei marete. "contrabandistii de oglinzi..." absolut genial.
Sal'TARE si multzam pentru accept! Myspace'uind te'am gasit, am intrat si p site si am realizat k la un moment dat t aveam la friends p 360 si avusesem un scurt schimb d replici care implica si curtea Gen. 22'ului :)) Eu nu mai blogaresc si deci nu stiu daca momentam mai suntem in relatii d prietesug 360'istic :D Oricum... buna aia cu "sindromul vocii nebune"... voce nebuna d buna. Am dat si eu jos piesanele d p site :) Numa' noroace!
